Acum de Craciun Darius are nevoie de noi! Impreuna putem sa ii facem un cadou de care acesta are mare nevoie, un carucior special adaptat pentru nevoile lui.
Pentru toti cei care doresc sa sprijine actiunea noastra si doresc sa faca donatii sunt rugati sa faca donatii in contul Asociatiei PUISORUL cu specificatia “pentru Darius”!
Contul este deschis la Banca Transilvania – Sucursala Bistrita:
RO50 BTRL RONC RT03 6757 5601.
Povestea lui Darius in cateva cuvinte :
“Darius, un baietel de 3 ani si 6 luni, este unul din cei trei copilasi ai familiei Mihalcia din Bistrita. Acesta sufera de tetrapareza spastica (paralizie cerebrala) si epilepsie. Deși la nastere totul parea sa fie in regula, la scurt timp după aceea Darius a început să plângă foarte mult și să devină agitat. Au urmat noi controale medicale și internări în spitale, timp în care Darius a avut primele crize de epilepsie, ceea ce a făcut ca la spitalul unde începuse recuperarea să nu mai poată fi primit.
Disperați, părinții s-au apucat să caute alte spitale care să-i primească la terapie cu Darius. Au ajuns, în cele din urmă, la un spital din București, unde Darius face recuperare de 2 ani, dar progresele sunt foarte mici: la trei ani, îngerașul nu poate merge și nu vorbește. Din surse medicale au aflat că în astfel de cazuri recuperarea până la șapte ani e foarte importantă. Cum timpul trece foarte repede, Darius având deja peste 3 ani, tatăl lui a decis să plece în Afganistan pentru a aduna bani, iar la sosirea în țară să-l ducă pe Darius la un consult în străinătate și, în funcție de acesta, să înceapă un tratament sau copilul să fie supus unei intervenții chirurgicale.
In present tatal lui Darius caporalul clasa a III-a Vasile Mihalcia a plecat în a doua misiune în Afganistan pentru a face rost de bani pentru tratamentele lui Darius.”
Cei care vor sa contribuie pentru imbunatarirea calitati vietii a micului Darius pot face donatii catre Asociatia PUISORUL.
Scaun de pozitionare Hippo Masura 2 – in valoare de 3.333,00 Lei